#challengefamily


Salut tuturor 🙂

Uite că am fost şi eu provocată să vorbesc despre familia mea în cel mai deOSEbit challenge făcut de cei din Organizaţia Studenţilor Economişti. Pentru că ştiu că voi vorbi destul de mult am ales să scriu aici (mai ales după ceva luni de absenţă).

O să încep cu oamenii principali (1st place) din familia mea:

Le mulţumesc părinţilor mei pentru toate sacrificiile pe care le fac pentru mine, pentru toată grija care mi-o poartă şi mai ales pentru faptul că m-au făcut să devin omul care sunt azi. Ei m-au făcut ambiţioasă, ei mi-au dat energia să mă implic atât de mult în activităţile din jurul meu şi tot ei m-au făcut să-mi doresc ce-i mai bun de la viaţă. Cu toate că nu au cele mai scumpe lucruri, sau nu sunt cei mai înstăriţi oameni, ar fi în stare să-şi dea şi papucii din picioare pentru mine (fără să-mi spună vreodată lucrul ăsta) şi le mulţumesc pentru că de mică m-au antrenat să devin cea mai bună şi să nu fac greşelile lor. Am spus de mult că am multe din calităţile mamei şi îmi doresc ca persoana iubită să fie ca tatăl meu (el e factorul motivator, mă face să râd, are încredere în toate lucrurile pe care le fac şi mi le doresc, fără să înţeleagă de multe ori prea multe şi este omul calm şi bun la multe lucruri, gata să mă asculte şi cu bune şi cu rele, şi la suferinţe şi la momente fericite).

Fam

A doua familie a mea e compusă din mătuşa şi verişorii mei (mătuşa căreia îi spun că îmi e soră şi verişorului meu Silviu care îmi e ca un frate). Ei mă laudă peste tot, sunt mândri de mine şi mă sprijină necondiţionat.

Şi dacă ar fi să vă prezint restul familiei, mi-ar lua ceva. Restul familiei este formată din persoane care m-au format, au avut încredere în mine şi mi-au fost alături peste tot, chiar dacă cu unii comunic mai greu sau nu mai sunt aşa de aproape. O să ataşez nişte colaje şi prin intermediul acetui post le mulţumesc :d

family 2

Cu bine,

Anastasia 🙂 !

O experiență – Business Smart School


Salut,

BSS

Uite că nu am mai scris de ceva timp pe acest blog, însă consider că este momentul să vă împărtășesc una din cele mai mari experiențe prin care am trecut: BSS – Business Smart School (despre această școală de vară/toamnă puteți citi pe următorul site: http://www.osecluj.ro/bss )

Nici nu știu cu ce să încep 🙂 Am pornit proiectul ăsta ca project manager fără să mai fi participat la acest eveniment până atunci. Unii ar spune că sunt nebună, eu spun doar că sunt curajoasă :)) . După luni întregi de căutat speakeri, parteneri, organizare și toate lucrurile ce le presupune o școală de toamnă, am dat drumul la înscrieri și am văzut cum visul nostru se îndeplinește: cum oamenii se înscriu. Citeam aplicările lor, vedeam ce așteptări au și până în ziua când au venit ei la Cluj mă întrebam oare cum arată oamenii ăștia care au decis să investească în dezvoltarea lor personală. Am avut participanți de peste tot și acest lucru nu a făcut decât să mă bucure.

Școala aceasta mi-a arătat cum e să organizezi un eveniment de această amploare, cum e să lucrezi sub presiune, cum este să ai grijă de atât de multe persoane, cum ai putea să mulțumești lumea, cum pot comunica, cum pot rezista atât de mult timp fără să dorm și multe altele, dar acestea sunt nimicuri având în vedere că le făceam cu pasiune și faptul că îi vedeam pe oameni fericiți era sublim. Acum că totul s-a terminat, mărturisesc că mi-e al naibii de dor de acești prieteni făcuți în timpul școlii și că aș mai face acum un BSS pentru ei și nu de o săptămână, ci de 5 săptămâni.

Dragilor, vă mulțumesc pentru experiența ce am reușit s-o trăiesc și să sperăm că ne vedem cât de des putem. Iar tu, dragule cititor, nu ezita niciodată să mergi la astfel de evenimente (te vei schimba garantat) !

Screen Shot 09-21-14 at 05-tile

Cu drag,

Anastasia 🙂 !

Când ai fost ultima oară fericit?


1379828_429949947110124_1511539595_n

Hello 🙂

Azi am fost la întâlnire cu oamenii ce fac parte din Middle Management din AIESEC unde am încercat să aflăm mai multe despre propria persoană (am aflat desigur și lucruri mai personale despre cei din jurul meu 😀 )

După un început foarte frumos, relaxant ni s-a spus următorul lucru (pe o muzică foarte relaxantă): ”Întrebați-vă de ce sunteți voi aici ?” Iar când Vlad (căruia îi mulțumesc pentru această activitate) a spus ”aici” s-a referit la ceea ce suntem noi azi. Ni s-a dat un moment de gândire și eu m-am gândit astfel:

Sunt aici datorită părinților mei care s-au străduit din toate puterile să-mi arate greșelile lor și să mă facă pe mine să nu-mi doresc să fac astfel de lucruri, care mi-au arătat ce e determinarea, ce înseamnă să muncești din greu pentru visele tale și să reușești. De asemenea sunt aici datorită a două persoane care m-au făcut să ies din zona mea de confort: persoana ce a venit la mine în liceu (Andrei Luchici) și a prezentat organizația din care urma să fac parte mai târziu și un profesor din liceu. Andrei, atunci când a venit în liceu, cred că ar fi putut să spună orice, că tot aș fi fost impresionată, datorită faptului că are abilități foarte mari pe partea de public speaking și atunci mi-am zis: ”OMG vreau să fiu și eu la fel” (bineînțeles mai târziu Asociația Eudivers, m-a ajutat să îmi dezvolt și să-mi descopăr abilitățile). Sunt aici pentru că eu cred că am toată forța necesară de a da ce e mai bun din mine pentru a ajunge cea mai bună versiune a mea, iar acum, aici cred că am toate resursele necesare.

Chiar dacă pare foarte general și foarte ușor la prima vedere… nu e chiar astfel. A trebuit să renunț la destul de multe persoane pentru că nu aș fi mai avut atât de mult timp să-mi realizez toate proiectele propuse, a trebuit să fac alegeri, a trebuit să mă despart de ai mei pentru a veni în Cluj (chiar dacă sunt atașată de ei); toate aceste lucruri pentru a-mi îndeplini visele. Dar dacă persoanele la care a trebuit să mai scurtezi din timpul petrecut cu ele, te-au abandonat pe drum atunci înseamnă că nu sunt de păstrat.

Următoarea întrebare a fost:  ”Care sunt lucrurile care te fac fericit, care te fac să zâmbești pur și simplu?”. Am răspuns că: orice atenție mică, un telefon de la un prieten cu care nu am mai vorbit de mult, handbalul (care chiar dacă acum nu mai e așa de prezent în viața mea, în liceu mă făcea să scap de toate grijile), muzica, iubirea, reușita, zâmbetul profesorului de matematică din liceu (care zâmbea rar și atunci era un zâmbet de mulțumire pentru că vedea că elevii lui au priceput ceea ce a predat, că munca lui nu a fost în zadar), locurile preferate (marea, dimineața la munte cu o cafea în mână), conversațiile cu persoane cu experiență care îmi împărtășesc toate experiențele lor etc. Lucrurile acestea mărunte îmi fac viața mai frumoasă.

S-au tras multe concluzii, multe discuții pe această temă (aș putea scrie vreo 5-6 pagini pe puțin).

Ce a fost surprinzător a fost faptul că noi am stat în jur de 10-11 minute să medităm asupra primei întrebări și când am fost întrebați cam cât credem că am stat am spus jumătate de oră-o oră. Acest lucru se întâmplă pentru că niciodată nu reușim să ne rezervăm 5 minute pe zi doar pentru noi, pentru sufletul nostru…

Mi s-a pus întrebarea: De ce ție frică? Și am răspuns: de eșec. Despre acest lucru voi povesti în următoarea postare.

Acum la sfârșit te rog să te gândești și tu la cele 3 întrebări, doar pentru tine, pentru sufletul tău!

Cu bine,

Anastasia 🙂 !

Ce se întâmplă când te îndrăgostești?


Old music

Dragostea e un sentiment despre care mulți scriu, dar nu atât de mulți o simt. Dragostea e atunci când poți să ai 1000 de griji pe cap, dar atunci când te sună el/ea, când te privește ți se duc toate problemele. Dragostea e atunci când zâmbești non-stop, când te îngrijorezi pentru orice lucru minor i se întâmplă jumătății tale (chiar dacă o simplă durere de cap), dragostea e atunci când reușești să creezi acea legătură încât chiar dacă ești la sute de km depărtare simți că ceva nu e în regulă și descoperi că e adevărat. Dragostea înseamnă atât de multe lucruri încât nu mi-ar ajunge vreo 10 pagini de word să scriu.

Însă un om chiar dacă face toate lucrurile de acolo de asemenea își dă seama când nu mai este iubit, când persoana de lângă nu-l mai vrea. Ce ar trebui să facă în acest caz? Unii ar zice că e nebun, că ”are filme”. Alții ar spune să lupte pentru dragostea lui, că ce a fost odată cu siguranță poate fi. Eu i-aș zice să renunțe, pentru că dacă el/ea nu își mai doresc persoana respectivă alături așa va fi, indiferent de tot ce inima ți-ar spune, dacă această situație durează de mult timp, nu mai e nicio rezolvare. Singura persoană rănită din acest lucru vei fi chiar tu, pentru că dacă persoana de lângă tine nu va mai simți nimic pentru tine va face tot felul de lucruri ca să te îndepărteze: nu îți va răspunde la telefon, nu va mai avea chef de tine, îți va face tot felul de glume proaste sau poate că ți-ar ”pune coarne cât casa”…

Sper să te ajute postarea mea și să realizezi că prima dragoste nu-i nici ultima și că meriți mai mult dacă el/ea procedează astfel! Îți las următoarea melodie:

 http://www.youtube.com/watch?v=Hbut_kFlq04

Cu bine,

Anastasia 🙂 !

Practică în contabilitate


Imagine

     Vara s-a dus, vacanța se termină imediat și încep să trag linie și să analizez ce am făcut cu timpul meu liber. Adevărul este că nu am făcut aproape nimic. Am avut nevoie de o pauză după sesiunea de examene și de măriri, apoi am fost la mare, la Costinești pentru 6 zile (a fost mai mult o relaxare continuă cu toate că această stațiune e cunoscută pentru distracție). Între timp am mai încercat să  îmi dezvolt engleza și bine înțeles să ies cu prietenii mei de care îmi era dor și să mă distrez în mult iubitul meu oraș: Tulcea.

     Ultima activitate și cea mai importantă făcută în această vacanță a fost realizarea stagiului de practică în contabilitate. Am decis s-o fac mai repede decât ar trebui deoarece am zis că e o oportunitate să-mi ocup timpul cu o întreprindere precum Vard Tulcea S.A. . Am constatat câteva lucruri:

  1. Am aflat în mare cum decurge fluxul de informații, însă poate că o întreprindere atât de mare nu a fost cea mai bună alegere. De ce, te-ai întreba? Pentru că după 3 zile de plimbat prin firmă dintr-o parte în alta pentru a ne face niște fișe de securitate în muncă, primirea unui echipament(de care eu nu aveam nevoie) și legitimații, ajunsă în departamentul financiar-contabilă și dornică de a afla lucruri noi sau de a vedea cum se fac în practică informațiile ce le-am primit în liceu și facultate, am întâmpinat reticență în a ne da anumite documente, a ne arăta cum funcționează un program contabil (câteva angajate au vrut să ne arate însă șefii au cam restrâns această dorință a lor). Câteva zile la rând am stat și am văzut doar atmosfera de lucru, care spre deosebire de confidențialitatea unora, era chiar ca în unele filme, relații de colegialitate foarte bune. Ni s-au mai arătat anumite facturi, dar ce puteai studia? După ce vedeai 50 deja te cam plictiseai și te uitai la unele sume foarte mari sau aflai cât dau pe iartul ce-l dau angajaților (inclusiv tatălui meu). Apoi  după o săptămână de practică irosită ni s-au dat (spun ”ni s-au” pentru că eram două fete ce făceam practică) 671 de facturi care erau puse foarte amestecat în foarte multe dosare pe care trebuia să le ordonăm după date, nume furnizor, serie și număr și apoi să le ”coasem”(să le arhivăm în dosare). După 2 zile am terminat și acest lucru, iar apoi ne-au dat altele, de data aceasta erau în ordine. Apoi am stat vreo o zi jumătate, am ajutat-o pe a mea colegă să întocmească raportul de practică deoarece ea a avut doar 2 săptămâni de practică. În ultima săptămână am încercat să caut informațiile necesare pentru a-mi întocmi raportul de practică, însă multe informații mi-au fost restricționate precum solduri inițiale, bilanț, balanțe de verificare, ordine de deplasare, câteva tipuri de facturi, componența acționarilor și multe altele, făcându-mi munca foarte grea. De aceea vă dau următorul sfat: când mergeți să faceți practica la o firmă spuneți de la început de ce aveți nevoie, chiar în detaliu. Acest lucru nu m-a ajutat pe mine foarte mult, dar sper să aveți parte de oameni mai ok din acest punct de vedere. Aici sunt obișnuiți cu practicanții de la Constanța, unde nu li se cer așa de multe ca la facultatea din Cluj-Napoca. Sper să am parte de multă răbdare și spor atunci când încep în detaliu munca de întocmire a dosarului de practică.
  2. Nu cred că mi-am ales bine acest drum de contabil. Sper să mă înșel. În liceu mi-a plăcut foarte mult, nici în facultate nu mi-a displăcut, dar nu mă văd să fiu o persoană ce stă multe ore cu ochii în calculator și documente fără a se mișca, comunica. Îmi place să fiu activă și fizic nu numai mental.

     Iată că am făcut o activitate necesară și sper să vă ajute și pe voi cu ceva ceea ce am scris și să aveți parte de mult noroc în legătură cu acest lucru. Succes în noul an universitar ce urmează și spor la practică în semestrul II.

Cu bine, 

Anastasia 🙂 !

Cum ajungi pe deplin fericit?


Imagine

Și mereu mi-am spus să zâmbesc, că dacă o să fac acest lucru o să-mi fie bine. De asemenea am spus că dacă îmi ocup timpul cu prieteni, lucruri interesante ce mă pot dezvolta o să-mi fie perfect până în momentul în care o persoană cunoscută mi-a spus: ”Tu ești ok, însă îți lipsește ceva: dragostea!”. Din acel moment am stat și am analizat dacă așa este. Avea dreptate… M-am legat timp de un an și ceva de o persoană pe care o iubeam și căruia i-aș fi dat totul, însă treaba nu era reciprocă. Am refuzat orice altfel de persoană mai  apropiată de mine în acest sens, dar am ajuns să simt lipsa unei mângâieri din dragoste, unui sărut, unei persoane care să aibe grijă de mine atunci când nu mă simt bine, când îmi e rău… unei îmbrățișări, poate chiar și a unei gelozii… Așa că te rog, măcar pe tine, cititorule, să nu faci la fel ca mine și încearcă să ai din toate câte ceva, nu încerca să umpli un gol în suflet cu un alt lucru ce este incompatibil și în primul rând: nu fugi de dragoste! Ea e acel ceva ce te face fericit, complet și te ajută să treci peste multe piedici din viața ta.

Împarte iubire și acceptă să fii iubit!

Cu bine,

Anastasia :)!

O lecţie de viaţă…


give-me-your-hand-5221

 

 

 

Astăzi am avut parte de o lecţie de viaţă: în timp ce mergeam spre staţia de autobuz(căci mergeam să-mi iau bilet pentru tren să meg acasă) m-a oprit o fetiţă de vreo 5 ani care a alergat după mine (fără să-mi dau seama de asta decât când era aproape de mine). Avea ochii roşii şi plângea, semn că nu făcea acest lucru doar de câteva minute. Printre suspine m-a rugat să o sun pe bona ei (bine înţeles avea numărul acesteia). Am format şi când a intrat căsuţa am văzut o mare dezamăgire, iar când m-a sunat bona acesteia înapoi parcă şi-a oprit lacrimile. Fetiţa i-a spus bonei că nu mai vrea să stea singură. Plângea în timp ce spunea asta şi totuşi am auzit de la bonă că nu vine acum… Fetiţa o tot întreba de ce şi când a realizat că nu va veni a întrebat-o când vine? Aceasta i-a spus că la 3 fără 20 însă ora era deja 3, dar cine eram eu să-i spun fetiţei că deja e ora 3 ?! Să-i mai cauzez altă suferinţă… Acum stau şi mă gândesc: cum îţi poţi lăsa copilul singur să plece de la grădiniţă, să stea în casă până vine bona? Ce fel de suflet de părinte poţi avea?  Acum o să spuneţi: „păi părinţii trebuie să muncească că altfel nu ar mai avea ce să mănânce acest copil” sau că e atât de alintată această fetiţă. Eu pot spune că nu rare au fost momentele când astfel de copii au luat un scaun, l-au dus la geam, l-au deschis şi au căzut sau doamne fereşte s-au întâmplat alte nenorociri.

Cum poţi să stai indiferent când acest copil îţi cere afecţiune, atenţie? Dacă nu-ţi cerea aveai o scuză.  La sfârşit am îmbrăţişat-o şi i-am spus să stea liniştită, aş fi vrut s-o pot ajuta, dar oare cum? Ce pretenţii mai aveţi ca părinţi să nu vă plece copilul cu un străin ce îi oferă atenţia şi „grija” de care are nevoie (când nu e băgată în seamă)?

Mulţumesc astfel părinţilor mei pentru că niciodată nu am fost precum această fetiţă, nu am fost lăsată niciodată singură, în special mamei care a renunţat la locul de muncă şi tatălui meu care a încurajat această iniţiativă (chiar dacă a muncit un pic mai mult sau a trebuit să ne restrângem un pic cheltuielile, chiar dacă nu am simţit acest lucru).  Cu ocazia zilei de 8 martie şi nu numai trasmit mamei că o iubesc mult !

Aceasta este o experienţă care m-a învăţat ce să NU fac atunci când voi avea copilul meu.

Cu bine,

Anastasia 🙂 !